Carte recomandată de psiholog Monica Bolocan
“Alfie Kohn se oprește din a mai oferi rețete parentale de succes care duc, de fapt, la abordări rigide și, în final, la frustrări. Ce poate fi mai enervant pentru un copil decât un părinte care aplică inflexibil tehnici parentale învățate pe de rost și greșit înțelese? Kohn oferă, în schimb, principii de bază de o inteligență uimitoare, pe care putem construi, ulterior, abordări flexibile, diferențiate în funcție de context și, mai ales, în funcție de nevoile emoționale ale copilului.
Dacă îți doreai atât un manual de parenting cât și un curs de dezvoltare personală, le vei găsi pe amândouă la pachet în această carte. Fii pregătit să descoperi foarte multe principii de inteligență emoțională aplicate într-un parenting intuitiv, și, mai ales, firesc și natural, care fundamentează o relație bazată pe încredere reciprocă între tine și copilul tău.
Printr-o abordare intuitivă și surprinzător de firească, această carte te scapă de obsesia recompenselor și a pedepselor și îți deschide perspectiva unui parenting inteligent emoțional, bazat pe o înțelegere profundă a nevoilor emoționale ale copilului. Alfie Kohn îți oferă principiile de bază pe care să construiești o relație parentală eficientă, de încredere reciprocă, în care să simți bucuria de a oferi necondiționat iubire.”
Educația se întemeiază pe respect, nu pe constrângere.
Dacă vrem să evităm riscul ca ei să devină victime ale unor idei periculoase, trebuie să‑i educăm pe copii să pună la îndoială toate ideile, inclusiv pe ale noastre.
Copiii iubiți necondiționat se acceptă pe ei înșiși necondiționat.
Recenzii internaționale
„Alfie Kohn deține o poziție importantă în dezbaterile legate de parenting din America. Iubire necondiționată pentru copilul tău este o carte foarte valoroasă, care ne poate provoca și chiar schimba perspectiva legată de ceea ce ar trebui să facă părinții.”
Michael Gurian
„O lucrare plină de idei curajoase, care îi va enerva, cu siguranță, pe părinții care vor să fie șefi în familie. Însă părinții care caută metode alternative de a crește copii încrezători în sine și cu gândire autonomă vor îmbrățișa cu inima deschisă mesajul lui Alfie Kohn.”
Publishers Weekly
„Cartea subliniază un principiu important în parenting: disciplina se referă mai degrabă la o relație corectă cu copilul tău, decât la deținerea unor tehnici corecte.”
William Sears
Despre autor
Alfie Kohn este autorul a 14 cărți despre educație, parenting și comportament, printre care se numără Iubire necondiționată pentru copilul tău (ZYX Books, 2023), Pedepsiți prin recompense, Mitul temei pentru acasă, Mitul copilului răsfățat, Beyond Discipline sau The Schools Our Children Deserve. Susținător al educației progresiste, Alfie Kohn a semnat sute de articole în jurnale academice sau publicații prestigioase și a susținut conferințe pentru educatori și părinți din întreaga lume, inclusiv din România. Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina sa: www.alfiekohn.org.
Recenzii și articole pe temele cărții
- „Parenting necondiționat” de Alfie Kohn
- Alfie Kohn: ”Oamenii nu sunt animale de companie!”
- Cât de greu e să iubeşti necondiţionat
Anca Marion (proprietar verificat) –
O carte minunată, care ar trebui să fie pe radarul oricărui părinte responsabil. Dacă fiecare copil ar fi crescut după principiile expuse în această carte, dacă fiecare părinte ar avea inima inundată de iubire față de copilul său, ce copii fericiți am avea la tot pasul, ce societate ar crea astfel de copii deveniți adulți! După succesul internațional al acestei cărți, sper că viziunea lui Alfie Kohn va fi împărtășită de cât mai mulți părinți și educatori. O carte ca o lecție de viață!
Botea Fabian –
E cartea care mi-a deschis calea către a fi un părinte mai bun. Am văzut emisiunea TV și apoi am cumpărat și cartea. Îmi amintesc sentimentul de potrivire asemenea unui puzzle între teoria expusă de Alfie și ceea ce parcă era sădit, dar nestructurat în mine. Am simțit cum mi s-au deschis mintea și sufletul. Am simțit cum puiul de om din camera cealaltă va beneficia de deschiderea mea. Am simțit cum dragostea pentru copil merge mână-n mână cu respectul. Da, cei mici au dreptul la același respect pe care, între noi, adulții, ni-l oferim cu atâta naturalețe și generozitate.